de Gavriil Stiharul
Sufletul târăşte o zdreanţă murdară
străbătând noroiul străzilor de toamnă;
răscolit de vântul negru dintr-o seară –
ce-adânc pătrunde bezna în orice rană.
Până aici ajunge ţipătul morţii
ca răsuflarea unui gând dureros:
Cineva, prin sita rară a nopţii,
lasă cuvintele s-ajungă la os.
Mă-ntorc în amintiri, în ninsori mai albe,
cuvântul lipeşte pe gânduri petale:
eram când raiul se plămădea din ape
şi veneam acasă pe o altă cale.
Din volumul Taina fecioarelor
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu