POEM

Priveghiul buzelor: rugăciunea
aplecându-se peste cuvinte –
ele vor aduce slavă
ploilor şi sărutărilor fierbinţi,
şi petalelor de crin risipite în mângâierea adierii de praznice.



Ce sfinte sunt binecuvântările
mlădiate de şoaptele feciorelnice ale suferinţei.
În noi sunt zorile de fiecare dată
când dimineaţa deschidem ochii ca o înviere.



Îmi mântuiesc şi eu sufletul
odată cu iarba paşilor tăi
care au îndrăznit încă o dată să salte
în iluzia păsării biruitoare peste noapte.

DOAMNA DIN VIS

Aripile îngerilor – frunze plutind
şi toamna pe aleiele pustii
aşteptând întoarcea paşilor ei,
pentru totdeauna femeia din visele morţii.


Oamenii nu cred în veşnicie
şi spun că-i doar un nostalgic zvon
asemenea unui vânt tomnatic
cu gust de roade cereşti.


Dar eu te simt, doamnă, în fiecare noapte,
risipind miros de fân proaspăt cosit, 
prea eternă
să poţi suporta  anotimpurile muritoare.

Sufletul trandafirului  de John William Waterhouse (1849-1917)

POEM DESPRE NOI DOI, ÎNGERI, PĂSĂRI ȘI VISE DE CRISTAL

de Gavriil Stiharul

Iată, iubito, cum  respirai din toamne,

arterele   purtau   voluptăți  violet,

în  trup  pulsau  unde  stârnind  uragane,

când flux-al nopții  curgea-n  beții de balet.

Poate iar mă vei chema în  plăceri neștiute,

poate iar te voi urma în gânduri vinovate,

mă vei primi în adâncul  privirilor  mute,

ca arșita  s-o stingem în  cămări neumblate.

 Ce voluptate să ne-afundăm în  așternuturi

 scăldându-ne-n   roua caldă-a trupurilor moi,

 atât de sălbatic vom căuta noi ținuturi

 ca nevindecați  de depărtări  să zburăm în noi.

Tu vei fi  pasăre albastră vâslind la hotar,

eu mă voi visa rest de-aripă purtată de gând,

dar, intre noi,  atâția nori, atâta cristal,

atâți îngeri stăvezii și  risipă de vânt.

EROS ŞI PSIHEEA

de Gavriil Stiharul

— Cu infernale flăcări, iubite, te ard în nebuneşti visări,
sub vintre mă împunge foamea rătăcirii,
şi prin umeda cupă te curg din depărtări
ca pe-o ploaie picurând nectar în noaptea amăgirii

— Dar eu nu părăsesc, iubito, depărtarea care ne-a apropiat,
eu vreau să reumplu de aştri păşunea mea liliachie,
să iubesc steaua ce albastru ne-a însemnat,
să-ţi iubesc fiorul cu parfum de feciorie.

Dar vremea iubirii trecuse demult,
în urmă rămânând o iarna resemnată
eu – într-un un vis încă nenceput
tu – într-o dragoste ireală şi trădată.

OFRANDĂ

de Gavriil Stiharul

Se reaprind   clipele din cearcănele morţii

şi  dorinţa îmi arde gurguiele   precum  o pradă –

dacă ochii tăi, iubite,  sunt tăciuni   pe rugul nopţii,

în sărutul  meu,   şoptirea e de-acum ofrandă.

Lasă-mă să-ţi spun cum lângă  noi va agoniza consumată luna,

cum tăcerea ei preschimbă zorile  într-un un greu  prohod,

şi cum stelele se vor topi una câte una...

Să-ţi spun că, în pântec,  iubirea  începe să dea rod.

IARĂŞI MURIND …

de Gavriil Stiharul

Iarăşi murind … învăţ să mai iubesc
această teamă de negură din pleoape
în care mă afund şi zămislesc
iubirile pierdute în departe.

Nu se-ntrupează decât amintirea –
visuri romanţate uitate-n scrisori –,
în templul iubirii e acum golirea,
precum coaja cerului spartă de-ursitori.

Iată, vei ştii că te-aştept cu gândul sacru:
o minune e şi lacrima dă roadă,
şi în livadă e atât de lucru
cât pentru o viaţă patima să ardă.

CÂND PLOUĂ ÎN SUFLET CU GEMETE DE ÎNGERI

de Gavriil Stiharul

Şi torc    lacrimi din  ţurţurii grei  de muguri,
în chilii plâng  îngerii  de ipsos,
eu stau  cu timpul care  arde-n ruguri,
şi jertfă  sunt  în  veşnicul Hristos.



Se  aud    gemete de oseminte
sângerând  pe crucile  ascunse
şi luna se ascunde înainte    
de poveştile  încă nespuse.



În noapte  torci un fir necunoscut
şi  caier e privirea mea  mirată
căci îmi  vorbeşti de sfinţii de demult,
dar  ştiu c-am  fost demult  abandonată.