de Gavriil Stiharul
Iarăşi murind … învăţ să mai iubesc
această teamă de negură din pleoape
în care mă afund şi zămislesc
iubirile pierdute în departe.
Nu se-ntrupează decât amintirea –
visuri romanţate uitate-n scrisori –,
în templul iubirii e acum golirea,
precum coaja cerului spartă de-ursitori.
Iată, vei ştii că te-aştept cu gândul sacru:
o minune e şi lacrima dă roadă,
şi în livadă e atât de lucru
cât pentru o viaţă patima să ardă.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu