de Gavriil Stiharul
— Cu infernale flăcări, iubite, te ard în nebuneşti visări,
sub vintre mă împunge foamea rătăcirii,
şi prin umeda cupă te curg din depărtări
ca pe-o ploaie picurând nectar în noaptea amăgirii
— Dar eu nu părăsesc, iubito, depărtarea care ne-a apropiat,
eu vreau să reumplu de aştri păşunea mea liliachie,
să iubesc steaua ce albastru ne-a însemnat,
să-ţi iubesc fiorul cu parfum de feciorie.
Dar vremea iubirii trecuse demult,
în urmă rămânând o iarna resemnată
eu – într-un un vis încă nenceput
tu – într-o dragoste ireală şi trădată.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu